Nețoiu: „Am informații că Poli își va recupera punctele!”

Nețoiu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalul românesc așteaptă cu sufletul la gură decizia TAS. În condițiile în care Timișoara va primi cele șase puncte înapoi, echipa de Bega devine favorită la obținerea titlului de campioană. Cu două etape înainte de final, Liga I ar fi mai strânsă ca niciodată – trei echipe s-ar afla în frunte, despărțite de doar două puncte.

Gigi Nețoiu, fostul acționar din Ștefan cel Mare, dezvăluie că sursele lui confirmă că formația lui Iancu va primi înapoi punctele câștigate pe teren.

"Așa am auzit, că punctele vor reveni Timișoarei. Așa este normal, au fost câștigate pe teren și e firesc să le revină. Din câte știu, cele 6 puncte sunt ale Politehnicii", a spus Nețoiu la Sport.ro.

Contactat telefonic, Marian Iancu spune că TAS i-a confirmat că decizia este în pronunțare și dezvăluie că este doar o chestiune de ore sau zile până la aflarea verdictului.

"Să dea Dumnezeu să fie așa! Noi am făcut tot ce a depins de noi, în corespondența pe care am purtat-o cu reprezentanții TAS am fost informați că decizia este în pronunțare și că Tribunalul este pregătit să dea o rezoluție". 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Apariție rară a lui Miodrag Belodedici alături de iubita sa
Apariție rară a lui Miodrag Belodedici alături de iubita sa
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a fost prins
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Soția lui Iosif Rotariu a murit! Suferințele prin care a trecut în ultimele luni: A ajuns să cântărească 35 de kilograme
Soția lui Iosif Rotariu a murit! Suferințele prin care a trecut în ultimele luni: A ajuns să cântărească 35 de…
Doliu în Generaţia de Aur la câteva ore după meciul de retragere. Anunţul trist, în urmă cu puţin timp
Doliu în Generaţia de Aur la câteva ore după meciul de retragere. Anunţul trist, în urmă cu puţin timp
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
La doar opt ani, Maria a plătit cu viaţa pentru o cratiţă. Unchiul, care i-a devenit călău, a fost arestat preventiv
La doar opt ani, Maria a plătit cu viaţa pentru o cratiţă. Unchiul, care i-a devenit călău, a fost arestat…
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat în ceva greu
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat…
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur" Iosif Rotariu, la vârsta de…
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”
Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul lui. Ce preț are și de cât timp îi este client fidel
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul lui. Ce preț are și…
×